Anul se apropie de final, iar noi vrem să vă arătăm recunoștință pentru tot ce am trăit în anul 2021.

Mai întâi de toate. După un an greu, care ne-a ținut departe de teren, ne-am primit fotbalul! Am jucat cu grupele U19 și U17 la Campionatul Național organizat de Federația Română de Fotbal (FRF)  și ne-am calificat, cu ambele grupe, în play-off. Am arătat maturitate în joc, determinare pe teren. Am muncit, am alergat, am marcat, am ieșit învingători! Am învățat din înfrângeri și am înțeles că fotbalul mare are nevoie de tinere talente, de juniori ieșeni care să schimbe fotbalul din România pentru că se poate. 𝗣𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮̆ 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺!

Suntem recunoscători că toate acestea au fost posibile. Și vă mulțumim vouă că ne-ați lăsat să ne trăim și să ne jucăm fotbalul: staff administrativ, antrenori, părinți, parteneri, suporteri. 

🚌 Le suntem recunoscători celor de la Visa Travel că ne-au purtat pe drumuri, în siguranță, către fiecare meci din deplasare.

Le suntem recunoscători părinților, deveniți suporterii noștri cei mai mari, că au făcut deplasările cu noi, din dragoste pentru CITY. Le suntem recunoscători că ne-au scandat numele, că ne-au aplaudat și susținut indiferent de rezultatul de pe tabelă. 

⚽️ Recunoștința sportivilor pentru antrenori | Le suntem recunoscători antrenorilor de la club: Cristian Meiu, Vasile Petrache, Cristi Popa Sorin Ștefan, Vlad Bodogan pentru răbdare, pentru sfaturile date la final de joc, pentru indicațiile oferite în timpul lui și pentru munca depusă împreună înaintea fiecărui meci. Vom fi fotbaliștii MARI de mâine și datorită vouă. Totodată, le mulțumim și d-lor antrenori Dănuț Cananău, Ionuț Giurumescu și Dănuț Munteanu care au antrenat și fost alături de noi în prima parte a acestui an.

🙏🏻 Recunoștința staff-ului | Le suntem recunoscători juniorilor, antrenorilor și partenerilor pentru tot ce au realizat anul acesta, din punct de vedere sportiv și competițional. Am reușit să punem clubul în lumina reflectoarelor. 

Și 2021 a fost un an greu, însă ne-au rămas aproape și au dat, atât cât au putut, ca să îndeplinească zeci de visuri: Vreau să fiu fotbalist! Când vor ajunge la cluburi cu prestigiu, cu istorii în spate și zeci de campionate câștigate, să vă mândriți că ați investit timp, răbdare și resurse financiare în ei. Noi mergem mai departe, cu speranța că ne vom îndeplini obiective. 𝗜̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆𝗽𝘂𝘁𝗲𝗺 𝘀̗𝗶 #𝗜̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮̆𝗺𝗹𝘂𝗽𝘁𝗮!

⚪️🔵 Recunoștința sportivilor pentru staff | Le suntem recunoscători celor din staff-ul administrativ pentru CITY, echipa pentru care jucăm cu atâta dedicare și motivație. Le suntem recunoscători că au creat la club un mediu plăcut de joc, cu sportivi pe care îi numim prieteni și familie. Mulțumim că ați crezut în fotbalul nostru și ne faceți mari sau buni. 

Le suntem recunoscători oamenilor din online care ne urmăresc, ne apreciază și stau cu ochii virtuali pe noi și pe performanțele noastre. Mulțumim pentru aprecieri, distribuiri, laudele și mesajele de susținere din comentarii. Sunteți tari! 😜

…………………………………………………………………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ne-am făcut o tradiție din a povesti, la final de an, despre performanțe, despre echipă, despre bucurii, despre noi: sportivi antrenori, parteneri, părinți și club. Și, ca de fiecare dată, ne-am sărbătorit în formulă aproape completă, într-un cadru restrâns și într-un mediu deschis, unde ne și simțim noi cel mai bine: pe teren, la Stadionul Tineretului, acolo unde ne desfășurăm și activitatea fotbalistică. 

Și de data aceasta am jucat fotbal. Sportivi vs. Părinți. Rezultatul e mai puțin important și nici nu știm dacă a ținut cineva scorul. Ceea ce vrem să aveți în vedere, însă, este acest mesaj: 

❞Mulțumesc, tată! Că pasiunea mea e și pasiunea ta și mă duci la antrenamente.  Mulțumesc, mamă! Că mă pregătești pentru fiecare joc, îmi pregătești echipamentul și-mi porți de grijă când intru pe teren!

Mulțumesc, vouă! Că mă susțineți pe mine și îmi susțineți echipa, iar când îmi mut privirea spre tribune vă văd acolo, scandând numele meu, scandând pentru CITY!❞

2022, fii bun cu sportivii noștri și ajută-i să devină mari, pe marile stadioane ale țării și ale lumii! 

2022, fii bun cu CITY. Împreună continuăm lupta! Acum mai mult ca niciodată! Suntem City, vă iubim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s